POEZII

CHRISTOS A ÎNVIAT - Al. VLAHUTA

Si-au tremurat stapânii lumii
La glasul blândului profet
Si-un dusman au vazut în Fiul
Dulgherului din Nazaret.

El n-a venit sa razvrateasca
Nu vrea pieirea nimanui
Descult, pe jos colinda lumea
Si multi hulesc în urma lui.

Si multi cu pietre Îl alunga
Si râd de El ca de-un smintit:
IISUS zâmbeste tuturora –
Atotputernic si smerit!

El orbilor le da lumina
Si mutilor le da cuvânt,
Pe cei infirmi îi întareste,
Pe morti îi scoala din mormânt.

Si tuturor de o potriva
Împarte darul cel ceresc –
Si celor care cred într-Însul
Si celor ce-l batjocoresc

Urasca-l cei fara de lege...
Ce-I pasa Lui de ura lor ?
El a venit s-aduca pacea
Si înfratirea tuturor.

Din toata lumea asupritii
În jurul Lui s-au gramadit
Si-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amutit:

“Fiti blânzi cu cei ce va insulta
Iertati pe cei ce va lovesc
Iubiti pe cei ce-n contra voastra
Cu vrajmasie se pornesc”...

Cât bine, câta fericire
Si câta dragoste-ai adus !
Si oamenii drept rasplatire
Pe cruce- ntre tâlhari te-au pus.

Au râs si te-au scuipat în fata
Din spini cununa Ti-au facut,
Si în desarta lor trufie
Stapâni deasupra-ti s-au crezut.

Aduceti piatra cea mai mare
Mormântul sa-l acoperiti
Chemati sutasii cei mai ageri,
Si straji de noapte rânduiti...

S-au veselit necredinciosii
C-au pus Luminii stavilar,
Dar ea s-a întarit în focul
Durerilor de pe Calvar,

Si valurile-i neoprite
Peste pamânt se împânzesc,
Ducând dreptate si iubire
Si pace-n neamul omenesc.

Voi toti, ce-ati plâns pe întuneric
Si nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastra-ngenunchere
Sculati ... Christos a înviat!

MOARTEA CELOR CE AU FUGIT DE UMILINTA - Anonim

Pasesc pe o noua planeta, straina, imensa si lata.
Cand intunericul va domni si soarele va dispare,
Spun Domnului ca mi-i mila si-mi face semn sa rabd.
Ma simt legata prin mila de sufletele care pier
Ca pe-un altar sufletele se pierd in nestiinta,
Boala a ucis orice speranta.

Viata atarna de un fir de ata.
A ramas doar trupul si sufletul golit.
Ranile apasa adanc pe sufletul istovit.
Imprejur tot mai des jale, jale,
Demonii pe langa suflet dau tarcoale.
Ma iau dupa Domnul la deal printre spini
Si spinii ma zgarie... rai si straini.
Pornesc in cautarea binelui,

Caut linistea trupului si a sufletului.
Patima veche din nou ma indeamna
La pacate, la rele, la teama...
Dar constiinta ma tine legata,
Astept intr-un loc, unde mi se pare

Multa zarva si muzica de chitare.
In aceasta zarva mare,
Multi demoni din intuneric vor apare...
Ametitoare muzica, ce ademenitor rasuni!

In acest loc de muzica si mister...
O adiere tarzie pluteste-n vale
Ce inspaimantatoare seara este-n univers!
Muzica rasuna din ce in ce mai tare,

Ma simt vinovata. De ce-am purces?
Si stelele cad din bolta de pe cer.
Vai, cum au fugit de umilinta!
Acum se vor chinui in tacere si mister!

Sufletele se aratau si se opreau,
Privind in jur invidios.
Numai la dans gandul aveau,
Mergand incetul si sfios.
In ochii lor se deslusea
Ceva straniu si nelamurit.

Privirea-si inaltase spre cerul mult sublim,
Si sufletele s-au dus in chinul vesnic.
Stiam ca vor muri si rau o sa le para.
Mi se parea ca retraiesc un mit...
Simteam tristetea sufletului iara.
De sus lumina palida lunara
Domnea umila parca si straina.
Vai, cum doream pentru a "n"-oara,
Sufletele la umilinta sa revina.

Dar vaile vuira. Cazute in genunchi
Dar a fost prea tarziu, prea tarziu.
O pasare maiastra zborul si-l luase
Lasand amintiri triste si sfioase.
Nedumerita priveam ingrozitor,
Acea scena sfasietoare
Si-am tresarit cand negrul spirit rau,
Mi-a aratat locurile chinuitoare.

Spun Domnului ca mi-i mila, si-mi face semn sa plang
Ametitoare muzica ce-ntortochiat rasuni.
Ma simt legat prin mila, de sufletele ce s-au stins,
La ceasu-acesta negru si constrans...
Caci legea sacra nu au respectat-o
Si nebuneste ei au incalcat-o...
Prilejul reintoarcerii ei au avut,
Dar numai ca n-au vrut.

Acum ei drumul greu urmeaza
Si soarele si luna lacrimeaza,
Caci multe suflete s-au dus,
Vai! cat de multe, drumu acesta au parcurs.

Ce-i viata? Mi-e mila! Vreau sa traiesc si-as vrea...
Tu iarta-ma Stapana, Tu Sfanta Doamna mea
Mi-e mila. Ce dureroasa este viata!... Si cat de trecatoare.
Plang. Ce gandesc oamenii? Traiesc plangand. Traiesc!..

CALATORI SPRE VESNICIE - Anonim

Viata aceasta de pe pamant
Noi o petrecem alergand,
Alergand spre vesnicie,
Unde numai bine sa ne fie.

Dar sa privim la viata asta trecatoare,
Caci ea multe curse ascunse are.
Ea este plina de desertaciuni
Si multi cadem in plasa de pe-acum.

Lumea acesta trecatoare si desarta
Multe dulceti intr-insa poarta
Si ne face dansa uneori,
Sa uitam ca suntem trecatori.

In calatoria cea spre vesnicie
Multe fiinte si materii ne cer prietenie,
Dar prietenii fara folos,
Caci drumurile lor nu duc catre Hristos.

Cand va veni si-al vesniciei ceas suprem,
Prieteniile ne vor parasi, dar sa vedem:
Caci unele ne duc pana la poarta (averea)
Iar altele pana la groapa...(rudele)

Sa nu uitam, ca noi calatorim
Spre vesnicie pasul noi marim,
Deci prieteniile noastre in lume
Sa fie doar faptele bune.

FERICIREA PE PAMANT - Anonim

Multi oameni din care-am cunoscut,
Vroiau sa stie unde-i fericirea pe pamant.
Ei spuneau ca in zadar au cautat,
Ca de marea fericire nu au dat.

Iar acum crestini luati aminte
Caci fericirea pe pamant se simte,
Nu se cumpara sau vinde,
Ci ea doar, ea doar se simte.

Deci acesta fericire pamanteasca
Este o suprema multumire sufleteasca.
Este o multumire a sufletului tau
Cand simti ca te-ai indepartat de rau.

Iar aceasta fericire o poate avea
Si-un copil, si-o batranea,
Si-un taran, si-un imparat, si-un servitor,
Si-um scriitor, si-un militar, si-un cersetor.

Dar la aceasta unica si suprema fericire
Se ajunge numai prin desavarsire,
Prin urmarea cuvantului si sfatului bun
Veti gasi al fericirii dulce drum.

 

A XI-a PORUNCA - Ion Minulescu

"Asculta, priveste si taci!...
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti,
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...

Asculta, priveste si taci!
Cand simti ca pacatul te paste
Si glasul sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura

Si-mplora doar Sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!
Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,

Astepta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand bratele-ncep sa te doara,

De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele incep sa te doara!...

Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!...
Din brate fa-ti aripi de fier

Si zboara cu ele spre cer!..."
Taina Sfintei Spovedanii
O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume

Are, pentru-ntreaga lume
Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire

Fara de marturisire.
Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu

Slugilor lui Dumnezeu.
Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni sfintii
Ei canoane au fixat

Sa ne spovedim curat.
Si Biserica ne cheama,
Si ne-nvata ca o mama,
Si cu multa umilinta

Sa venim la pocainta.
Pocainta-i taina mare
Data pentru fiecare
Pentru drept si pacatos

Care crede in Hristos.
Pentru tanar si batran
Pentru sluga si stapan
Pentru cel de la amvon

Pentru cel ce sta pe tron.
Pentru turma si pastori,
Pentru cei din inchisori,
Pentru cel ce zace-n pat,

Pentru tot cel botezat.
Si precum ne-nvata Crezul
Spovedania-i botezul
Care spala, care curma

Tot pacatul, fara urma.
De voiti mai mult sa stiti
In Scriptura sa cititi;
Veti gasi exemple multe

De-ar fi cine sa le-asculte.
Oare frate, n-ai vazut
Pe David cand a cazut,
Cum s-a spovedit curat

Lui Nathan ce l-a mustrat?
Chiar si Petru, ravnitorul,
Si-a tradat Mantuitorul,
Ba si-n public s-a jurat:

"Nu-l cunosc, cu-adevarat!"
Iar cand Domnul l-a privit
Petru, jalnic s-a cait
Si a plans in toata viata

Umezindu-si zilnic fata.
Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plans destul si el?
Cand pe multi crestini lega

si la Templu-i aducea?
Si cati sfinti si cuviosi
N-au iesti din pacatosi?
Care-au plans si-au suspinat

Pentru orisice pacat.
Tot mereu parintii nostri
Si parintii dragi ai vostri,
Post de post se spovedeau

Si mereu se-mpartaseau.
Ei nu amanau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci faceau cu pregatire

Sfanta lor marturisire.
Si n-aveau atunci ca noi
Viata buna, ci nevoi,
N-aveau carti de rugaciune,

Nici biserici mari si bune.
N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate,
Nu cantau ca noi frumos,

Ci traiau dupa Hristos.
Nu spuneau din gura multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorba, orice sfat
Le primeau cu-adevarat.

MOARTEA CELOR CE AU FUGIT DE UMILINTA - Anonim

Pasesc pe o noua planeta, straina, imensa si lata.
Cand intunericul va domni si soarele va dispare,
Spun Domnului ca mi-i mila si-mi face semn sa rabd.
Ma simt legata prin mila de sufletele care pier

Boala a ucis orice speranta.
Viata atarna de un fir de ata.
A ramas doar trupul si sufletul golit.
Ranile apasa adanc pe sufletul istovit.

Imprejur tot mai des jale, jale,
Demonii pe langa suflet dau tarcoale.
Ma iau dupa Domnul la deal printre spini
Si spinii ma zgarie... rai si straini.

Pornesc in cautarea binelui,
Caut linistea trupului si a sufletului.
Patima veche din nou ma indeamna
La pacate, la rele, la teama...

Dar constiinta ma tine legata,
Astept intr-un loc, unde mi se pare
Multa zarva si muzica de chitare.
In aceasta zarva mare,

Multi demoni din intuneric vor apare...
Ametitoare muzica, ce ademenitor rasuni!
In acest loc de muzica si mister...
O adiere tarzie pluteste-n vale

Ce inspaimantatoare seara este-n univers!
Muzica rasuna din ce in ce mai tare,
Ma simt vinovata. De ce-am purces?
Ca pe-un altar sufletele se pierd in nestiinta,

Acum se vor chinui in tacere si mister!
Privirea-si inaltase spre cerul mult sublim,
Si sufletele s-au dus in chinul vesnic.
Si stelele cad din bolta de pe cer.

Vai, cum au fugit de umilinta!
Sufletele se aratau si se opreau,
Privind in jur invidios.
Numai la dans gandul aveau,

Mergand incetul si sfios.
In ochii lor se deslusea
Ceva straniu si nelamurit.
Stiam ca vor muri si rau o sa le para.

Mi se parea ca retraiesc un mit...
Simteam tristetea sufletului iara.
De sus lumina palida lunara
Domnea umila parca si straina.

Vai, cum doream pentru a "n"-oara,
Sufletele la umilinta sa revina.
Dar vaile vuira. Cazute in genunchi
Dar a fost prea tarziu, prea tarziu.

O pasare maiastra zborul si-l luase
Lasand amintiri triste si sfioase.
Nedumerita priveam ingrozitor,
Acea scena sfasietoare

Si-am tresarit cand negrul spirit rau,
Mi-a aratat locurile chinuitoare.
Spun Domnului ca mi-i mila, si-mi face semn sa plang
Ametitoare muzica ce-ntortochiat rasuni.

Ma simt legat prin mila, de sufletele ce s-au stins,
La ceasu-acesta negru si constrans...
Caci legea sacra nu au respectat-o
Si nebuneste ei au incalcat-o...

Prilejul reintoarcerii ei au avut,
Dar numai ca n-au vrut.
Acum ei drumul greu urmeaza
Si soarele si luna lacrimeaza,

Caci multe suflete s-au dus,
Vai! cat de multe, drumu acesta au parcurs.
Ce-i viata? Mi-e mila! Vreau sa traiesc si-as vrea...
Tu iarta-ma Stapana, Tu Sfanta Doamna mea
Mi-e mila. Ce dureroasa este viata!... Si cat de trecatoare.
Plang. Ce gandesc oamenii? Traiesc plangand. Traiesc!..

 

"Rugaciune" - Mihai Eminescu (1850-1889)

Ingenunchem rugandu-te,
Craiasa alegandu-te,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire,
Privirea-ti adorata
Asuora-ne coboara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara, Marie!
Noi, ce din mila Sfantului
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Lumina, dulce , clara, Marie!
Regina peste ingeri
In neguri te arata,
O, Maica prea curata
Si pururea Feciora,

IMPORTANT - Anonim

Nu important e unde te-ai nascut,
Nu important e unde ai crescut,
Ci important e sufletul tau
Si unde va merge, la bine sau la rau.
Nu importanta e cariera ta
Nu importanta e frumusetea ta,
Ci important si mai presus
Este sufletul si gandul ajuns.
Nu importanta e bogatia ta,
Nu importanta e meseria ta,
Ci important in lumea asta e
Felul cum te pregatesti de vesnicie.

 

Calendar Ortodox